Joi, 18 Aprilie 2019 22:23

Familia creştină contemporană - preocupare fundamentală în pastoraţie

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În Sala Mare a Palatului Culturii "Theodor Costescu" din Drobeta Turnu Severin a avut loc conferinţa pastoral-misionară cu tema "Familia creştină contemporană frumuseţe şi rost", susţinută de părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului.

Familia a ocupat întotdeauna un loc central în învăţătura creştină despre viaţă, fiind înţeleasă drept comunitatea de bază a umanităţii, de care depind dezvoltarea, stabilitatea şi, mai ales, existenţa întregii omeniri.

Astăzi, familia creştină este confruntată cu multe situaţii îngrijorătoare, atât pe plan social, cât şi în plan spiritual, iar problemele cu care se confruntă familia creştină astăzi sunt atât expresia secularizării actuale tot mai accentuate a societăţii contemporane.

Statisticile naţionale şi cele ale Uniunii Europene consemnează o creştere a numărului de divorţuri şi o scădere a numărului căsătoriilor şi a natalităţii.

Cauzele care conduc la slăbirea şi destrămarea vieţii de familie sunt multiple şi complexe. Cea mai frecventă dintre ele este egoismul sau iubirea exagerată de sine, din cauza căreia membrii familiei nu-şi mai îndeplinesc, total sau parţial, obligaţiile pe care le au faţă de cei apropiaţi.

S-au abordat şi alte aspecte ce constituie cauze ale destabilizării vieţii de familie: desfrânarea, contracepţia, avortul ca boli ale vieţii de cuplu; dorinţa de câştig material imediat şi cu orice preţ, alcoolismul şi drogurile, ofensiva publică a unor manifestări sexuale contrare familiei tradiţionale.

Remediile pastorale propuse în sprijinul familiei creştine, au reţinut atenţia celor prezenţi.

Problema familiei trebuie să constituie o preocupare constantă a preoţilor, cercurile pastorale fiind îndemnate să aibă periodic dezbateri şi consultări pe această temă. Pentru o activitate pastorală eficientă, în fiecare parohie trebuie alcătuită o listă completă a tuturor copiilor, tinerilor şi bătrânilor, cu vârsta şi situaţia lor familială.

Vizitele pastorale, făcute, mai ales, celor care nu vin la biserică, convorbirile duhovniceşti, consilierea membrilor familiei şi antrenarea acestora în activităţile organizate de parohie.

O atenţie sporită trebuie acordată catehezei liturgice practice, care trebuie să vizeze pe toţi membrii familiei, tineri şi vârstnici deopotrivă.

Catehizarea tinerilor care doresc să se căsătorească este foarte necesară pentru ca aceştia să conştientizeze adevărata dimensiune a tainei cununiei şi să nu se raporteze la slujba oficiată în biserică doar ca la un gest formal, care ţine mai degrabă de o tradiţie moştenită.â

Atenţie sporită trebuie acordată schimbării mentalităţii tinerilor, marcată de teribilism şi de spirit de frondă, ca rezultat al unei concepţii greşite despre libertate şi ca efect al preluării unor modele greşite de comportament din industria de divertisment şi mass-media.

Citit 3571 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube