Luni, 10 Iunie 2019 22:54

Eveniment cultural închinat poetului Mihai Eminescu

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Anul 2019 este un an încărcat de semnificații cultural-istorice și religioase. Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a declarat drept Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română, iar Președinția României i-a pus pecetea de "Anul Cărții".

Pe lângă toate acestea și multe altele, anul 2019 stă și sub semnul geniului eminescian, în data de 15 iunie 2019 împlinindu-se 170 de la naștere și 130 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui Poet naţional.

În deplin acord cu toate acestea, Episcopia Severinului și Strehaiei a organizat un eveniment cultural intitulat "Mihai Eminescu - 170 de ani de la nașterea pământească și 130 de ani de la nașterea în ceruri", eveniment desfășurat în data de 10 iunie, în sala Virgil Ogășanu a Palatului Culturii "Theodor Costescu" din Drobeta Turnu Severin.

Evenimentul a inclus în desfășurarea sa, alocuțiuni despre marele poet susținute de eminescologi de renume din țară, lansarea colecției "Ediții Mihai Eminescu – 170 de ani de la naștere", recitare de poezie și un buchet muzical pe versuri eminesciene în interpretarea corului "Kinonia" al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.

Tot în cadrul evenimentului au fost expuse spre vizionare o serie de fotografii realizate în cadrul proiectului transfrontalier “Moșteniri la granița Dunării’’ derulat de către Episcopia Severinului în parteneriat cu Primăria Kladovo-Serbia, Primăria Broșteni și Asociația „Fiii Lupșei”, proiect care s-a încheiat în urmă cu câteva zile.

Citit 4570 ori

Media

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube