Imprimă această pagină
Sâmbătă, 19 Martie 2022 16:46

Etapa județeană a Olimpiadei de religie

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În Episcopia Severinului și Strehaiei s-a desfăşurat sâmbătă, 19 martie, faza judeţeană a Olimpiadei de Religie, Cult Ortodox. La primele ore ale dimineţii, elevi de la toate şcolile din municipiul Drobeta Turnu Severin și din judeţul Mehedinţi şi-au îndreptat paşii către Şcoala Gimnazială Nr.14, unitate de învăţământ care a găzduit competiţia şcolară.

La faza judeţeană a Olimpiadei de Religie de anul acesta s-au calificat 107 de elevi din învățământul preuniversitar. Ca în fiecare an, participarea este destul de numeroasă la această disciplină, elevii apreciind materia ca fiind de bază în formarea și educarea lor.

Candidaţii calificaţi în urma acestei etape judeţene a Olimpiadei de Religie vor participa în perioada 27 aprilie – 1 mai la faza națională care se va desfăşura pentru nivelul gimnazial la Târgu Mureş, iar pentru nivelul liceal la Sibiu.

Olimpiada de religie - cultul ortodox, clasele V-XII reprezintă un concurs de excelenţă care se adresează elevilor cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite pentru disciplina religie. La această competiție pot participa elevi din învățământul de stat, particular și confesional, indiferent de forma de învățământ. Participarea la această olimpiadă este opţională şi individuală.

Citit 968 ori

Galerie de imagini