Imprimă această pagină
Luni, 07 Septembrie 2020 10:33

Duminica a XIII-a după Rusalii la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În duminica a treisprezecea după Rusalii Preasfințitul Părinte Nicodim a slujit la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin.

Slujba Utreniei și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur au fost săvârșite pe esplanada Catedralei de Preasfințitul Părinte Nicodim Episcopul Severinului si Strehaiei și de slujitorii catedralei. Raspunsurile liturgice au foat date alternativ de catre psalții Catedralei în două strane.

În cuvantul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nicodim a pus la inimile credincioșilor învățătura duhovnicească ce se deprinde din pericopa evanghelică duminicală ce relatează pilda lucratorilor răi. Preasfinția Sa i-a indemnat pe credincioșii prezenți să fie cu luare aminte pentru că și cei credincioși în momente de ispite și încercări pot pierde Împărăția lui Dumnezeu. Deasemenea Preasfintitul Părinte Nicodim le-a dat numeroase mărturii din Sfânta Scriptură cu privire la Calea care duce la Împărăția Cerurilor care este strâmtă și calea păcatului care ne depărteaza de Împărăția lui Dumnezeu, cale ce este mult mai largă.

Citit 935 ori Ultima modificare Luni, 07 Septembrie 2020 10:47

Galerie de imagini