În fiecare an, de Ciumarcă, credincioşii din zona de munte a Mehedinţiului se adună ca la o adevărată nedee. Ciumarca este o sărbătoare instituită de însuşi Sfântul Nicodim de la Tismana, ocrotitorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei.
În ziua de joi, 25 mai 2023, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română vor fi trase în semn de veșnică pomenire, de prețuire și recunoştinţă pentru eroii care s-au jertfit pentru popor, credinţă şi ţară.
La Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin, ceremonia religioasă dedicată acestei zile va fi săvârșită de ierarhul locului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.