În Duminică a XXV-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Nicodim va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sf.M.Mc.Gheorghe” din Drobeta Turnu Severin. Ierarhul va avea alături soborul de preoţi şi diaconi al Catedralei, iar răspunsurile la strană vor fi date de membrii celor două grupuri psaltice ale Catedralei. Cu acest prilej, Ierarhul mehedinţean va săvârşi şi slujba de sfinţire a noii Cruci ce va fi aşezată pe turla mare a cinstitului lăcaş de închinare.