Episcopia Severinului și Strehaiei - Vineri, 29 Iulie 2022

În ziua de pomenire a Sfinților Apostoli și Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, Preasfințitul Părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la parohia Gura Motrului – Arginești „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Arginești, Protopopiatul Strehaia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Publicat în Știri religioase

Sâmbătă, 30 iulie 2022, credincioșii din satul Huta, județul Cluj, vor îmbrăca straie de sărbătoare cu prilejul întâlnirii fiilor satului. Cu binecuvântarea ierarhului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, din care va face parte şi Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

În continuarea Sfintei Liturghii, va fi oficiată o slujbă de pomenire pentru Episcopului Gurie al Devei şi Hunedoarei, fiu al satului, care a trecut la Domnul în octombrie anul trecut. La Huta se năştea, la 31 decembrie 1968, vrednicul de pomenire Episcop al Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Gurie.

Duminica a VII-a după Rusalii, când Biserica noastră serbează Înainte-prăznuirea Scoaterii Sfintei Cruci, va fi prilej de aleasă bucurie pentru obştea Mănăstirii Izbuc din inima Munților Codru Moma, Episcopia Oradiei. Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârșită de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi.

Din alesul sobor slujitor vor face parte Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei, Chiriarhul locului, la care se adaugă oaspeți de seamă ai Eparhiei, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei.

Publicat în Știri religioase

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Iulie 2022 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube