Episcopia Severinului și Strehaiei - Vineri, 27 Septembrie 2019

În societăţile moderne, sistemul mass-media, cu paleta sa largă de dezbateri şi idei construite pe fondul libertăţii de exprimare şi al responsabilităţii faţă de comunitatea pe care o însufleţeşte, reprezintă o componentă esenţială a procesului de conservare a valorilor perene, de transparență instituţională şi de înnoire civică. De aceea, profesia de jurnalist are o importanţă aparte în funcţionarea organismului social, prin asumarea rolului de liant comunitar, imparţial şi independent, dar așteptat să fie constructiv în spaţiul public, traversat adesea de furtuni şi incertitudini.

Vocaţia Bisericii în lume este fiinţial legată de promovarea valorilor spirituale, de cultivarea relaţiei omului cu Dumnezeu şi de căutare a Împărăţiei cerurilor prin credinţă, speranţă şi fapte bune. În plan social, ziariştii se concentrează îndeosebi asupra detaliilor, faptelor şi evenimentelor care influențează viaţa de fiecare zi a oamenilor. Însă, există întotdeauna puncte de întâlnire şi întrebări ale omului aflat sub presiunea acestui veac şi aspiraţiile sale spirituale.

Istoria presei româneşti cuprinde multe mărturii despre familiaritatea dintre oamenii Bisericii, vestitorii Cuvântului lui Dumnezeu în lume, şi evoluţia rapidă a mijloacelor de comunicare socială. Chiar în acest an în care aniversăm Centenarul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi când se împlinesc 190 de ani de la apariţia Curierului Românesc (Bucureşti, 1829) şi a Albinei româneşti (Iaşi, 1829), aniversăm şi 180 de ani de la întemeierea Vestitorului Bisericesc (Buzău, 1839). Este bine cunoscut faptul că Telegraful Român, gazeta politică, industrială, comercială şi literară fondată de Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna la Sibiu, în anul 1853, rămâne cea mai longevivă publicaţie periodică din ţara noastră, cu apariţie neîntreruptă până în prezent. Anul Marii Uniri găsea Telegraful Român la datorie, într-o simbioză a slujirii bisericeşti cu munca ziariştilor patrioţi din mai multe oraşe ale ţării, truditori jertfelnici, prin darul meseriei lor, la însufleţirea poporului şi la făurirea idealului de unitate naţională.

Despre rostul presei şi despre misiunea ziariştilor în societate, Părintele Academician Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox al secolului XX, el însuşi redactor responsabil al Telegrafului Român mai mult de un deceniu, scria în 1944: „Ziarul trebuie să aibă orizontul larg, armonios şi să respecte temeliile morale, absolut necesare pentru existenţa sănătoasă a mulţimilor. Poate se va ajunge odată la acea stare, când cel ce vrea să devină ziarist va trebui să fi dat probe puternice nu numai de destoinicie stilistică, ci de credinţă tare şi de moralitate neclintită[1].

După anul 1989, Biserica Ortodoxă Română a dezvoltat, alături de slujirea social-filantropică şi de cea cultural-educativă,  o lucrare misionară şi civică prin intermediul propriilor instituţii media, în vederea intensificării comunicării cu întreaga societate românească şi a cultivării limbii şi tradiţiilor naţionale în rândul diasporei române de pe toate meridianele lumii. Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române (radio, televiziune, agenţie de ştiri, publicaţii periodice), împreună cu celelalte instituţii media bisericeşti promovează în rândul tinerei generaţii valorile credinţei creştine, istoria şi virtuţile neamului românesc. Totodată, privim cu respect către toţi jurnaliştii de la instituţiile media publice sau private care îşi fac datoria cu onestitate şi profesionalism. Prin intermediul Biroului de Presă şi Relaţii Publice, Patriarhia Română menţine o legătură permanentă cu toţi cei care doresc să cunoască, de la sursă, proiectele şi activităţile Bisericii.

Apreciem eforturile Uniunii Ziariştilor Profesioniști din România de a aduna într-un cadru asociativ jurnalişti din diferite generaţii şi de a cultiva demnitatea şi responsabilitatea unei profesii care a avut şi poate avea o contribuție majoră la bunul mers al societății.

Ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos să binecuvinteze pe toţi organizatorii şi participanţii la lucrările acestei întruniri şi să le dăruiască bucuria de a cultiva în universul mediatic dinamic din zilele noastre valorile care nu se învechesc niciodată.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

[1] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, „Misiunea presei”, Telegraful Român, an XCII, nr. 6, 6 feb. 1944, în Cultură şi duhovnicie, vol. 3, col. OPERE COMPLETE, Editura BASILICA, Bucureşti, 2012, p. 526.

Publicat în Comunicate
Vineri, 27 Septembrie 2019 17:56

In memoriam...

După câteva zile de la trecerea la viața veșnică, spre a sluji la Altarul Ceresc, a Preacuviosului Părinte Pavel, Starețul Sfintei Mănăstiri Topolnița, lipsa părintelui Arhimandrit se resimte tot mai mult, iar comunitatea religioasă de la Topolnița nu se poate obișnui cu această mare pierdere.

Publicat în Stiri religioase

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Septembrie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube