Episcopia Severinului și Strehaiei - Marți, 24 Decembrie 2019

În cea de-a treia zi a Crăciunului, vineri, 27 decembrie, când Biserica Ortodoxă  prăznuieşte pe Sfântul Arhidiacon Ştefan, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va oficia Sfânta Liturghie în municipiul Orşova, la parohia "Sfântul Nicolae".

Publicat în Știri religioase

Joi, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, când Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe "Sf. Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana", ocrotitorul Episcopiei Severinului şi Strehaiei, la Mănăstirea Vodiţa Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria.

Publicat în Știri religioase

Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana este ocrotitorul Episcopiei Severinului şi Strehaiei. El este cel care a înfiinţat acum mai bine de 600 de ani Mănăstirea Vodiţa şi tot de numele său este legată şi începerea vieţii monahale la alte 3 mănăstiri din Eparhie: Topolniţa, Coşuştea Crivelnic şi Gura Motrului. Sfântul a întemeiat şi alte biserici în ţinuturile Mehedinţiului, iar din timpul său oamenii ţin sărbătoarea numită Ciumarca, ce aminteşte de minunile vinedecărilor de ciumă pe care Sfântul le-a săvârşit.

Publicat în Știri religioase

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Decembrie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube