Priorităţi în învăţământul religios

 

1. Religia şi impactul învăţământului religios în societate.

 

- Bazată pe predispoziţia spre religiozitate înnăscută în om, Religia reprezintă legătura liberă, conştientă şi personală a omului cu Dumnezeu;

 

- În cadrul învăţământului, Religia este disciplina care se bazează pe revelaţia divină şi are drept scop conducerea elevilor spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi mântuirea sufletului;

 

- Religia este o necesitate a firii umane, nu numai o poruncă a lui Dumnezeu, întrucât numai în El şi prin El omul poate să ajungă la desăvârşire, scopul final al existenţei umane;

 

- Prin predarea religiei se urmăreşte realizarea unui climat moral-creştin care să contribuie la buna înţelegere şi armonie în societate.

 

 

2. Religia şi rolul său informativ şi formativ.

 

- Aspectul informativ constă în transmiterea de către profesor a adevărurilor de credinţă necesare dobândirii unei vieţi religios-morale;

 

- Latura informativă constituie în acelaşi timp şi îmbogăţirea cunoştinţelor de cultură generală cu ceea ce cuprinde ca adevăr revelat Sfânta Scriptură, dar şi valorile Sfintei Tradiţii dobândite prin experienţa de viaţă spirituală a credincioşilor de-a lungul timpului.

 

- În acest sens ediţia jubiliară a Sfintei Scripturi, revizuită şi adnotată de Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu Anania, constituie un tezaur de informaţie, de vastă cultură teologică şi universală.

 

- În conformitate cu noile cerinţe, puse în aplicare în învăţământul preuniversitar,  s-au luat măsuri de perfecţionare a programei şcolare de Religie şi a manualelor, care să corespundă planului de învăţământ;

 

- În iulie – 2000, s-au definitivat toate programele, urmărindu-se ca acestea să corespundă principiilor didactice şi noilor cerinţe metodice şi au fost înaintate Ministerului Educaţiei Naţionale pentru a fi aprobate spre utilizare;

 

- De asemenea, până în prezent, au fost editate manuale pentru clasele I – a V-a, pe baza unei programe mai vechi, care s-au reeditat în două rânduri, iar pe baza programei actuale s-au editat manuale pentru clasele I – a III-a, a-IX-a – a XII-a;

 

-  Pentru clasa a IV-a, manualul de religie se află în curs de evaluare şi licitare, iar pentru clasele a V-a – a VIII-a se află în curs de elaborare;

 

- Religia, ca disciplină de învăţământ, are, pe lângă aspectul informativ şi un aspect formativ;

 

- Aspectul formativ constă în activarea facultăţilor sufleteşti ale elevilor în vederea formării deprinderilor religios-morale şi aplicării în viaţa cotidiană a cunoştinţelor dobândite.

 


3. Religia şi implicaţiile învăţământului religios.

 

- Ataşamentul efectiv şi afectiv al multor tineri la valorile doctrinare şi moral-religioase;

 

- Aprecierile şcolilor pentru aportul educativ şi formativ al religiei;

 

- Poezii şi creaţii literare cu tematică religioasă publicate de tinerii din şcoli în  revistele eparhiale;

 

- Realizarea unui fond sufletesc curat la un segment important din rândul elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice, nu numai de religie.

 


 
4. Perspective definitorii privind învăţământul religios.

 

- Prin ora de religie şi religia ca disciplină de studiu să se realizeze o relaţionare mai strânsă între şcoală, Biserică şi comunitate;

 

- Formarea formatorilor să se realizeze nu numai prin grade didactice, ci şi prin cursuri de specializare periodice;

 

- Conştientizarea misiunii importante pe care o au profesorii de religie şi respectarea libertăţii de credinţă a copiiilor care aparţin altor confesiuni;

 

- Problemele majore în educaţia religioasă contemporană pot fi încadrate în patru aspecte: indiferentismul, bigotismul, chiar şi al unor profesori de religie, laicizarea şi secularizarea;

 

- Participarea elevilor împreună cu profesorii la programul liturgic, urmărindu-se astfel formarea unor priceperi şi deprinderi de viaţă religioasă moral-creştină.

 

- Argumentarea necesităţii predării religiei din punct de vedere istoric, moral, spiritual în contextul societăţii cotidiene;

 

- Susţinerea învăţământului religios şi prin catehizarea tinerilor;

 

- Organizarea olimpiadelor la nivel naţional şi la această disciplină;

 

- Organizarea de tabere şcolare cu tematică religioasă;

 

- Educaţia pentru sănătate să nu vină în conflict cu principiile morale şi cu programa şcolară de religie;

 

- Realizarea unor întruniri cu caracter de schimb de experienţă la nivel european;

 

- Introducerea religiei la examenul de Bacalaureat;

 

- Medierea unor întâlniri şi contacte cu specialişti pe probleme religioase la nivel local;

 

- Punerea în aplicaţie a unor proiecte educaţionale care să aibă ca obiectiv principal o bună integrare a elevilor în contextul realităţii sociale, aceştia participând astfel la propria formare şi dezvoltare a personalităţii.

 

 

 


mbl live


mbl youtube