Misiunea

Misiunea asociaţiei este aceea de a contribui la dezvoltarea personală şi profesională a tinerilor, promovarea valorilor culturale şi spirituale creştine, desfăşurarea de activităţi instructive-educative şi culturale in toate domeniile.

            Scopul Asociaţiei este îmbunătăţirea calităţii vieţii în comunităţile teritoriale prin: servicii sociale, medicale, culturale, educaţionale, economice şi de mediu, furnizate în spirit creştin, în vederea asigurării accesului la cultură, educatie şi artă al tuturor cetăţenilor, indiferent de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, poziţie socială sau apartenenţă la o categorie defavorizată, potrivit principiului egalităţii şi al şansei egale la cultură şi educaţie.   

            Obiectivele asociaţiei sunt:

 

  • diversificarea serviciilor de asistenţă socială primare şi specializate din comunităţile teritoriale;
  • dezvoltarea  de programe de formare continuă şi educaţia adulţilor;
  • dezvoltarea unei  reţele de voluntari şi de programe de instruire destinate acestora;
  • dezvoltarea de programe de şi pentru tineret;
  • dezvoltarea ecomomică durabilă a comunităţilor;
  • promovarea turismului ecologic modern, civilizat, a agroturismului şi a sporturilor montane care nu prejudiciază mediul;
  • furnizarea de servicii de consiliere, informare şi educare a tinerilor;
  • derularea de programe de consiliere şi orientare în carieră a tinerilor;
  • furnizarea de servicii de dezvoltare, organizare comunitară, planificare strategică pentru comunităţi şi regiuni;
  • promovarea potenţialului folcloric al judetului;
  • promovarea şi derularea schimburilor internaţionale de idei, informaţii şi cunoştinţe
  • implicarea tinerilor în acţiuni de promovare a comunităţii;
  • dezvoltarea de programe culturale, sociale şi sportive pentru membrii comunităţii;
  • organizarea de acţiuni pentru promovarea informaţiilor europene în rândul tinerilor;
  • promovarea de programe pentru dezvoltarea turismului local;
  • revigorarea şi promovarea tradiţiilor locale;
  • crearea unui spaţiu propice comunicării şi asociativităţii tinerilor;
  • stimularea tinerilor în participarea la viaţa comunităţii;
  • încurajarea şi facilitarea contactului cu alte culturi internaţionale;
  • încurajarea implicării tinerilor în activităţi de voluntariat;
  • identificarea, omologarea şi marcarea de trasee turistice;
  • dezvoltarea comunităţilor rurale în ceea ce priveşte auto–gestionarea şi dezvoltarea comunitară economică şi socială pe termen lung;
  • contribuirea la dezvoltarea comunitară în România prin promovarea valorilor democratice şi  morale prin  întărirea instituţiilor bisericeşti şi susţinerea acestora prin proiecte de intervenţie;
  • combaterea marginalizării şi excluziunii sociale, combaterea discriminării, promovarea incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile sau în situaţie de criză/risc;
  • combaterea marginalizării şi excluziunii sociale, combaterea discriminării, promovarea incluziunii sociale a minorităţilor naţionale;
  • promovarea profesionalismului şi cercetării în domeniile sociologiei, psihologie, asistenţă şi protecţie socială;
  • promovarea drepturilor omului şi combaterea discriminării de orice natură, advocacy;
  • promovarea acţiunilor de restaurare şi conservare a patrimoniului cultural mobil şi imobil al judeţului Mehedinţi

 

Direcţii de acţiune pentru realizarea misiunii, a scopului şi obiectivelor propuse:

astfel:

 

  • activităţi de asistenţă socială cu cazare, prestate permanent de unităţile de ocrotire şi asistenţă socială (leagăne pentru copii; case pentru copii; grădiniţe pentru deficienţi; şcoli generale, profesionale, licee speciale şi şcoli postliceale pentru deficienţi; centre şcolare şi centre de calificare şi recalificare pentru deficienţi; cămine şcoală pentru deficienţi; cămine spital pentru deficienţi; cămine spital pentru bolnavi cronici; cămine spital pentru bătrâni; centre pentru primire minori; cămine pentru pensionari);
  • servicii sociale fără cazare, cum sunt: servicii de îngrijire zilnică pentru copii şi persoane cu deficienţe fizice sau mentale; protecţie şi îndrumare pentru copii; activităţi
  • legate de înfiere, de prevenire a actelor de cruzime faţă de copii şi de alte persoane; activităţi de stabilire a drepturilor în legătură cu ajutoarele sociale, alocaţiile pentru chirii şi bunuri alimentare; vizitarea persoanelor în vârstă; consultaţii familiale şi conjugale; asistenţă şi îndrumare pentru persoanele în stare de libertate provizorie; activităţile în sprijinul victimelor catastrofelor, refugiaţilor şi emigranţilor, inclusiv cazarea acestora;
  • recalificarea şi calificarea profesională şi înfiinţarea de unităţi /ateliere protejate pentru handicapaţi, cu condiţia ca acestea să nu comporte decât un element educaţional (de instruire) limitat. Alte activităţi caritabile cum sunt colectarea de fonduri şi alte ajutoare şi distribuirea lor.
  • furnizarea de servicii de dezvoltare organizaţională şi managementul resurselor umane;
  • finanţarea acţiunilor organizaţiilor şi grupurilor comunitare;
  • derularea de programe de educaţie ecologică;
  • derularea de programe de educaţie nonformală adresate tinerilor;
  • derularea de programe de educaţie pentru sănătate;
  • implicare în acţiuni de ecologizare;
  • organizarea de acţiuni pentru promovarea informaţiilor europene în rândul tinerilor;
  •  participarea la manifestări cultural-artistice, festivaluri locale, naţionale şi  internaţionale;
  • colaborarea şi asocierea cu alte asociaţii, fundaţii sau instituţii din ţară şi străinătate în vederea într-ajutorării, schimbului de experienţă, organizării de activităţi comune, în vederea îndeplinirii scopului şi obiectivelor asociaţiei;
  • organizarea unor acţiuni cultural-artistice, baluri, tombole, campanii de strângere de fonduri şi bunuri materiale pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi financiare a asociaţiei;

 

  • scrierea şi participarea la proiecte de finanţare în vederea atingerii scopului şi obiectivelor Asociaţiei;
  • organizarea de seminarii şi work-shopuri;
  • stagii, cursuri, concursuri, târguri, simpozioane, seminarii, mese rotunde, bănci de date, pagini web, acţiuni specifice de voluntariat, tabere şi excursii pentru tineri;
  • organizarea şi participarea la conferinţe, întruniri, simpozioane, mese rotunde pe teme legate de obiectul de activiate al Asociaţiei;
  • editarea de: cărţi şi publicaţii informative şi educative, reproduceri după icoane, fresce şi documente vechi sub forma de pliante şi cărţi poştale; casete audio, video şi compact discuri cu muzică religioasă şi filme documentare, afişe, broşuri, bannere, ghiduri, hărţi, pagini web, albume foto, programe informatice şi alte materiale informative şi de promovare;
  • colaborarea cu instituţiile guvernamentale pentru stabilirea unor parteneriate public-privat, necesare atingerii scopurilor propuse;
  • atragerea de fonduri guvernamentale, locale şi europene în vederea realizării scopului şi obiectivelor asociaţiei;
  • înfiinţarea de instituţii de educaţie şi învăţământ de toate nivelele şi sprijinirea lor material şi educaţional;
  • întemeierea unui centru de studii pentru punerea în lumină a valorilor tradiţiei creştin ortodoxe: cîntare psaltică, pictură bisericească, arhitectura lăcaşurilor de cult, obiectele liturgice;
  • prestarea de servicii turistice cu caracter religios printr-o agenţie de pelerinaj;
  • construirea unor obiective şi aşezăminte care să permită buna desfăşurare a activităţilor propuse;
  • formarea persoanelor  responsabile şi pregătite să contribuie activ la progresul comunităţii din care fac parte;
  • activităţi de conservare, restaurare şi protejare a patrimoniului cultural judeţean, mobil şi
  • imobil;
  • organizarea de tabere tematice;
  • organizarea de târguri, festivaluri, spectacole, concursuri, ateliere de lucru, expoziţii în următoarele domenii: portul popular, creaţie populară (sculptură în lemn, olărit, împletituri, etc.), arhitectură  populară tradiţională, ocupaţii tradiţionale, obiceiuri de sărbători, etc.


mbl live


mbl youtube