Stiri locale și din țară

Stiri locale și din țară (104)

Miercuri, 28 noiembrie, cu începere de la ora 16.00, la Palatul Culturii “Teodor Costescu” în sala Virgil Ogăşanu, va avea loc lansarea primului număr al revistei “Ţara Mehedinţiului” ce are ca scop promovare turistică a judeţului nostru.

Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin au depistat în flagrant un bărbat de 38 ani, îmbrăcat în haine ce prezentau însemnele personalului clerical, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de furt din lacaşuri de cult.

Sâmbătă, 17 noiembrie 2018, Direcția de Patrimoniu și Turism Cultural, reprezentată de domnul Viorel Mirea, în calitate de președinte, împreună cu Primăria și Consiliul Local din Drobeta-Turnu-Severin, au organizat prima ediție a simpozionului "Centenarul Marii Uniri".

Vineri, 16 noiembrie, Preasfințitul Părinte Nicodim a participat în calitate de invitat la Prefectura județului Mehedinți unde a avut loc finalizarea proiectelor implementate de către Instituţia Prefectului în cadrul Programului Centenar, derulat de Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identităţii Naţionale.

Primăria Drobeta Turnu Severin în colaborare cu Direcţia de Patrimoniu Istoric şi Turism Cultural organizează Simpozionul „Centenarul Marii Uniri 1918-2018”. Activităţile şi comunicările se vor desfăşura în ziua de 17 noiembrie, începând cu orele 10.00, în mai multe locaţii din municipiul nostru: Palatul Culturii „Teodor Costescu”, Castelul Artelor şi Cetatea Medievală.

Vineri, 16 noiembrie, Preasfințitul Părinte Nicodim va participa în calitate de invitat la Prefectura județului Mehedinți unde va avea loc finalizarea proiectelor implementate de către Instituţia Prefectului în cadrul Programului Centenar, derulat de Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identităţii Naţionale.

Duminică, 28 Octombrie 2018 23:06

Eveniment dedicat anului centenar la Jirov

Marţi, 30 octombrie, localitatea Jirov din judeţul Mehedinţi va fi gazda unui eveniment dedicat anului centenar. Începând cu orele 13.30, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei va sfinţi un monument aflat în curtea bisericii din localitate, înălţat în memoria eroilor din primul război mondial, purtând numele de „Cartea jertfei 1918-2018”. Monumentul este realizat din marmură şi are la bază o carte deschisă din spatele căreia se înalţă un obelisc terminat cu o cruce. Pe paginile cărţii sunt încrustate numele celor peste 50 de eroi din localiatea Jirov care şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă din primul război mondial.

Fundația Ștefan Odobleja, în parteneriat cu Primăria Municipiului Drobeta Turnu-Severin și SC Psyho-Soma Med SRL, organizează Simpozionul Internațional ȘTEFAN ODOBLEJA – Eternitate la timpul prezent – 80 de ani de la apariția ”Psihologiei consonantiste” și 40 de ani de la trecerea savantului la cele veșnice.

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată marţi în plenul Senatului, informează Agerpres.

La 13 septembrie se împlinesc 170 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii. Această zi a fost aleasă ca moment de sărbătoare pentru toţi Pompierii din România.

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Februarie 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29  


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube