Comunicate de presă

Comunicate de presă (71)

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului (1 iunie 2018) și al Duminicii Părinților și Copiilor (3 iunie 2018).

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sărbătoarea Preasfintei Treimi, hramul Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, luni, 28 mai 2018.

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Conferința Națională Unitate dogmatică și  specific național în pictura bisericească, ediția a 6-a, marţi, 29 mai 2018, Palatul Patriarhiei din Bucureşti

La sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor din ziua de joi, 17 mai 2018, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate. Apoi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Celebrarea Anului omagial al unității de credință și de neam reprezintă, pentru Biserica Ortodoxă Română, expresia comuniunii și mărturisirii sale de credință, rămase neschimbate în decursul istoriei.

În ziua de 10 mai 2018, la Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit în vizită de prezentare pe Excelența Sa domnul Guillermo Ordoria, ambasadorul statului Mexic în România, care a fost însoțit de domnul consilier Carlos García Delgado, șeful Cancelariei, și de domnul Martín Borrego Llorente, secretar III al Ambasadei.

Am primit cu adâncă tristețe vestea trecerii din această viaţă, la venerabila vârstă de 91 ani, a profesorului de istorie și academicianului Dinu C. Giurescu, descendentul unei familii de mari istorici dedicați cercetării şi scrierii „Istoriei Românilor”. 

Femeile mironosițe – modele de mărturisire a credinței

în Hristos Cel înviat

 

Hristos a înviat!

Biserica Ortodoxă cinstește în Duminica a 3-a după Praznicul Învierii Domnului pe Sfintele Femei Mironosițe care, „în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele” (Marcu 16, 2), au venit la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos cu miresme de mare preț, primind de la îngeri, înaintea tuturor, vestea că Hristos a înviat din morți. Aceste femei purtătoare de mir au devenit mărturisitoare curajoase ale Învierii Domnului, învrednicindu-se de marea bucurie a întâlnirii cu Însuși Hristos Cel înviat din morți.

În ziua de marți, 27 martie 2018, se împlinesc 100 de ani de la actul istoric al Unirii Basarabiei cu Patria mamă.

În acest context, Patriarhia Română anunţă următorul program al acestei zile aniversare:

Cu multă tristeţe am aflat vestea trecerii neaşteptate din această viaţă a celor cinci muncitori români în urma exploziei produse la uzina chimică din localitatea Kralupy nad Vltavou din Cehia.

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Februarie 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29  


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube