Episcopia Severinului și Strehaiei - Ianuarie 2021

Sâmbătă, 30 ianuarie 2021, în ziua prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur, credincioşii severineni s-au adunat la biserica „Sf. Dumitru” din Drobeta-Turnu Severin spre a se ruga împreună cu conducătorul vieţii spirituale a cetăţii de la malul Dunării, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

Publicat în Știri religioase

În data de 30 ianuarie, când Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Trei Ierarhi, Preasfinţitul Părinte Nicodim va sluji Sfânta Liturghie în biserica parohiei „Sfântul Dumitru”, din Drobeta Turnu Severin.

Biserica parohială este situată în cimitirul creştin ortodox „Sfântul Gheorghe", fiind construită cu aproape 150 de ani în urmă de Joiţa Chinţescu, în memoria fiului ei. De atunci, biserica a suferit o serie de transformări, a fost extinsă şi restaurată astfel încât astăzi îşi primeşte cum se cuvine credincioşii care îi trec pragul. Vizita Preasfinţitului Părinte Nicodim este un bun prilej pentru întărirea dreptei credinţe şi pentru ca Ierarhul să cunoască viaţa spirituală a credincioşilor.

În Duminica a XXXII-a după Rusalii (a lui Zaheu), credincioşii severineni se vor bucura în rugăciune și comuniune cu Dumnezeu şi cu sfinții Săi.

O ceremonie euharistică deosebită va fi oficiată la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin. Ierarhul mehedințenilor, Preasfințitul Părinte Nicodim, va săvârşi jertfa cea tainică, înconjurat de sobor de preoți şi diaconi.

În pericopa evanghelică de la Luca 19, 1-10, Zaheu, mai marele vameşilor vrea să îl vadă pe Hristos. Şi iată că Hristos trece pe lângă el. El este înconjurat de mulţime. Zaheu nu poate să-L vadă, fiind mic de statură. Dar setea cu totul dezinteresată a lui Zaheu, dezinteresată până la totala lepădare de sine, ca măcar de departe să-L vadă pe Hristos, este atât de nemărginită, este de nebiruit, încât el - un om bogat, cu situaţie, funcţionar al Imperiului roman - neţinând seama de nimic, cuprins doar de dorinţa fierbinte de a-L vedea pe Hristos, în mijlocul mulţimii duşmănoase, care-l urăşte şi-l dispreţuieşte, încalcă toate convenţiile, toate cuviinţele formale şi se suie în copac, într-un smochin - un sicomor, care crescuse în cale.

Şi ochii marelui păcătos, căpetenia trădătorilor, se întâlniră cu ochii Sfântului lui Israel - Hristos Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Iubirea vede ceea ce nu îi este accesibil ochiului indiferent sau duşmănos. Iubind dezinteresat chipul lui Mesia, Zaheu a putut să recunoască imediat în învăţătorul aflat în trecere prin Galileea pe Domnul Hristos, iar Domnul, plin de iubire dumnezeiască şi omenească, a văzut în acest Zaheu, care îl privea din ramurile sicomorului, acele adâncimi sufleteşti pe care nici Zaheu nu şi le cunoscuse până atunci.

Domnul a văzut că iubirea arzătoare pentru Sfântul lui Israel, neîntunecată câtuşi de puţin de vreun interes personal, a acestei inimi de trădător, poate să-l renască şi să-l înnoiască. Atunci răsună glasul dumnezeiesc: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”. Şi renaşterea morală, mântuirea, înnoirea au venit la Zaheu şi la toată casa lui.

Publicat în Știri religioase

Am aflat cu durere despre tragedia provocată de incendiul din spitalul „Matei Balș” din București, în dimineața zilei de  vineri, 29 ianuarie 2021, incendiu în urma căruia şi-au pierdut viaţa 5 pacienți și alți 102 au fost evacuați.

Publicat în Comunicate

Joi, 28 ianuarie 2021, începând cu orele 10:⁰⁰, la Centrul Cultural Misionar "Sfântul Ioan Gură de Aur" din municipiul Drobeta-Turnu Severin s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale, organul deliberativ suprem pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei. 

Publicat în Știri religioase

Joi, 28 ianuarie 2020, va avea loc şedinţa Adunării Eparhiale a Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Lucrările vor fi precedate de săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti la Catedrala Episcopală din orașul nostru. Cu acest prilej va fi săvârşită şi o slujbă de Te Deum.

Începând cu ora 10.00, membrii Adunării Eparhiale se vor întruni în sesiune de lucru în sala centrului cultural "Sfântul Ioan Gură de Aur" de la Hotelul Severin, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei. Pe ordinea de zi se află prezentarea rapoartelor de activitate ale sectoarelor din cadrul Centrului eparhial pentru anul 2020 precum şi aprobarea proiectelor pentru 2021.

Adunarea Eparhială este organul deliberativ al Eparhiei şi se compune din 30 de membri, reprezentanti ai clerului si ai credinciosilor, o treime clerici şi două treimi mireni. Conform statutului BOR, activitatea Adunării Eparhiale este împartită în cinci comisii: comisia administrativ-bisericească, comisia culturală si educationala, comisia economica, bugetară şi patrimonială, comisia social-filantropică şi comisia organizatorică, juridică şi de validare.

Lucrările evenimentului nu sunt deschise publicului larg şi vor fi organizate cu respectarea restricţiilor medicale emise pentru perioada stării de alertă.

Biroul de Presă al Episcopiei Severinului şi Strehaiei

Publicat în Comunicate

Duminică, 24 ianuarie 2021, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Jupalnic din Orșova.

Publicat în Știri religioase

În Duminica a XXXI-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica parohiei Jupalnic din Orșova. Ierarhul nostru înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi va poposi în mijlocul comunităţii de credincioşi din acest cartier al frumoasei urbe de pe malul golfului Cerna şi va aşeza la inimile celor prezenţi, îndemnuri duhovniceşti.

Răspunsurile liturgice vor fi date de grupul psaltic de la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin

Publicat în Știri religioase

Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei a poposit în satul Devesel, din comuna Devesel, județul Mehedinți, pentru a săvârși slujba de prohodire a părintelui Dorin Babalîc, preot la parohia Chilia din comuna Devesel, Protopopiatul Vânju-Mare, trecut la cele veșnice în ziua de 21 ianuarie 2021, după o îndelungată suferință.

Publicat în Știri religioase

Duminică, 24 ianuarie 2021, se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), moment esențial din istoria poporului român, ideal istoric încununat la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Ţării Românești într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul căreia se află astăzi Palatul Patriarhiei.

Publicat în Comunicate

Duminică, 17 ianuarie 2021, cinstitul așezământ al Vodiţei și-a serbat unul dintre ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Antonie cel Mare. Slujba de hram a fost oficiată de Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, având alături un ales sobor de preoți și diaconi.

Publicat în Știri religioase
Pagina 1 din 3


mbl live


mbl youtube