Vineri, 20 Martie 2020 23:40

Îndemn la credință, echilibru și solidaritate

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În contextul stării de urgență în care se află România din cauza epidemiei provocate de noul coronavirus, Patriarhia Română transmite un îndemn la responsabilitate, echilibru și solidaritate.

            Patriarhia Română îi îndeamnă pe toţi preoții Bisericii Ortodoxe Române să pună în aplicare cu realism, luciditate și încredere măsurile impuse de autoritățile statului, măsuri care afectează temporar şi viaţa liturgică a Bisericii. Aceste reglementări au ca scop diminuarea și oprirea actualei epidemii pe care toate autoritățile medicale internaţionale o consideră ca fiind extrem de gravă. În vederea aplicării coerente și uniforme a tuturor reglementărilor care afectează temporar viața liturgică a Bisericii, Patriarhia Română, în consultare cu eparhiile ei, va elabora periodic și va transmite clerului şi credincioşilor îndrumări pastorale unitare care vor fi aplicate în toată Biserica Ortodoxă Română. De aceea, este mare nevoie de consultare şi cooperare în toate acţiunile pe care le desfăşurăm.

            În această perioadă critică, sunt esenţiale şi prioritare: rugăciunea şi responsabilitatea pentru sănătatea personală şi socială, precum şi ajutorarea concretă a celor aflaţi în nevoi, protejându-i prin respectarea distanței sociale recomandate şi prin ajutor material oferit în mod voluntar organizat.

Să traversăm acest timp de încercare și suferință, în rugăciune şi în fapte bune, fără panică şi teamă, având deplină încredere în Dumnezeu şi speranţă izvorâtă din credinţă!

Să ne rugăm Mântuitorului Hristos, zilnic, individual în biserică sau acasă împreună cu familia, pentru toți cei bolnavi, pentru grabnica lor însănătoșire, pentru medici și pentru toți cei activi în ajutorarea oamenilor, ca Dumnezeu să-i ocrotească și să ne ajute să revenim cât mai curând la normalitatea vieții sociale și religioase.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Citit 104 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube