Miercuri, 08 Aprilie 2020 11:27

Ajutorul Episcopiei Severinului şi Strehaiei în contextul epidemiei de COVID-19

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Episcopia Severinului şi Strehaiei se alătură efortului de solidaritate şi implicare al Patriarhiei Române în vederea ajutorării celor afectaţi de pandemia Covid-19.

Acţiunile au fost concentrate într-un plan care se desfăşoară la toate nivelurile Eparhiei şi îndreptat către instituţii şi persoane fizice.

Astfel, în cadrul parohiilor din cuprinsul eparhiei, persoanele aflate în nevoie au primit pachete cu mâncare în valoare de 7150 de lei, iar asociaţia Fii Lupşei în colaborare cu Parohia Lupşa au asigurat alimentele necesare pentru 11 familii, în valoare 3250 de lei.

S-au donat 30.000 lei pentru achiziţia de materiale medicale pentru combaterea epidemiei de coronavirus către Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin(15000 lei) şi Spitalul Municipal din Orşova(15000 lei).

De asemenea, Centrul Cultural "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Drobeta Turnu Severin a pus la dispoziţia autorităţilor 20 de camere pentru carantinare.

Acţiunile sociale şi de solidaritate vor continua şi în perioada următoare.

Citit 3736 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube