Multithumb found errors on this page:
There was a problem loading image '../pics/misc/PS__signature.jpg'
STEAUA DE LA RĂSĂRIT,
CĂLĂUZITOARE LA NAȘTEREA LUI HRISTOS
Motto:
Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod împăratul,
iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, zicând:
Unde este împăratul Iudeilor, Care s-a născut?
Că am văzut steaua Lui din Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.
Matei 2,1-2
Iubiți fii întru Domnul,
Sfântul Ioan Gură de Aur interpretând acest text scris de Sfântul Evanghelist Matei despre venirea magilor călăuziţi de stea spune că „avem nevoie de multe privegheri, de multe rugăciuni, ca să putem interpreta textul acesta, să aflăm cine erau aceşti magi, de unde au venit, din ce pricină, ce i-a făcut să vină şi în sfârşit ce e cu steaua aceasta” .
În troparul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos se spune: „Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei, că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie”! Reiese din aceste cuvinte că magii erau cunoscători ai astrelor cereşti. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune despre ei că erau astrologi, cunoşteau din stele pe cei care veneau pe lume şi încercau să prezică, după ceasul în care se năştea cineva, care-i va fi viitorul. Aceasta era preocuparea lor. Erau o clasă aparte de oameni culţi şi, totodată, sacerdoţi. Magii sunt amintiţi prima dată de Herodot; potrivit acestuia magii erau unul din cele șase triburi din Media. Par a fi fost o castă de preoți care avea mare influență la curtea împăraților mezi.
La plinirea vremii, aceștia au observat în țara lor o stea deosebită de celelalte, prezentă pe bolta cerească. Cu toată priceperea lor nu şi-au putut da seama, din mişcarea ei, care va fi viitorul Pruncului. Acesta este motivul pentru care ei au căutat să-L cunoască pe acest nou născut despre care erau convinşi că va fi un mare împărat. În cultura lor era prezentă tradiţia, de la Daniil şi ceilalţi profeţi ai Vechiului Testament luaţi în robie de Nabucodonosor, că se va naște un împărat mare, Mesia, Cel mult aşteptat.
Dacă ar fi să analizăm după o judecată omenească apariţia acestei stele călăuzitoare pentru magi, descoperim o mulţime de întrebări: De ce a trebuit să lase ţara lor, să plece la atâta distanţă ca să se închine împăratului? Aşa se întreba Sfântul Ioan Gură de Aur. „Nădejdea căror bunătăţi i-a făcut să plece de la atâta distanţă ca să se închine Împăratului? Chiar dacă avea să fie Împăratul lor, nici aşa plecarea lor n-ar fi fost motivată. Iar dacă Pruncul s-ar fi născut în palatele împărăteşti şi dacă tatăl Lui, împăratul, ar fi fost de faţă, atunci de bună seamă că ai fi putut spune că au venit să se închine Pruncului născut, cu gândul de a cinsti pe tatăl Lui, iar prin asta să atragă asupra lor bunăvoinţa împăratului. Dar aşa, nici nu se gândeau că este Împăratul lor, ci Împăratul unui popor străin şi al unei ţări tare departe de ţara lor şi nici nu se aşteptau să vadă un bărbat în puterea vârstei! (...) dacă ar fi fost bărbat în puterea vârstei s-ar putea spune că se aşteptau la vreun ajutor din partea lui de venea peste ei primejdie. Dar şi asta ar fi fost cea mai mare prostie, ca un persan, un barbar, care nu avea nici o legătură cu poporul iudeu, să vrea să plece de acasă, să-şi părăsească ţara, rudele şi cunoscuţii, ca să se ducă şi să se supună unei împărăţii străine” .
Ei şi-au asumat riscuri, mai ales atunci când au aflat că Irod s-a tulburat şi poporul s-a neliniştit aflând că nişte străini vin să se închine Împăratului iudeilor care s-a născut.
Ajunşi la peştera din Betleem, aceşti magi, după ce tulbură locuitorii Ierusalimului, găsesc „o iesle, un Copil în scutece şi o Mamă săracă. Cui i-au dus darurile? se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur. Pentru ce? Oare era pentru ei lege şi obicei să cinstească aşa pe împăraţii nou născuţi de pe faţa întregului pământ? Aveau, oare, datoria să colinde mereu toată lumea şi să se închine, înainte de urcarea lor pe tronul împărătesc, celor despre care ştiau că vor ajunge împăraţi, chiar dacă sunt de origine joasă şi neînsemnată? Asta n-o poate susţine nimeni. Aşadar, pentru ce I s-au închinat? Dacă s-au închinat pentru nişte câştiguri imediate, atunci ce se aşteptau să primească de la un Copil şi de la o Mamă nevoiaşă? Iar dacă s-au închinat pentru nişte câştiguri viitoare, de unde puteau şti că-şi va aminti, de tot ce au făcut ei, Copilul Căruia I s-au închinat pe când era în scutece? Şi dacă şi-ar fi spus că Mama are să-i aducă aminte de toate, apoi nici aşa nu erau vrednici de laudă, ci de pedeapsă, că L-au aruncat pentru atâta lucru într-o primejdie atât de mare. De altfel se vede din Evanghelie că Irod tulburându-se, Îl căuta, se interesa de El şi încerca să-L omoare. Cel care vesteşte peste tot locul că va ajunge împărat cineva care în copilărie nu-i decât un simplu muritor, nu face altceva decât să se arunce în ascuţişul sabiei şi să aprindă nenumarate războaie împotriva lui” .
Iată câte întrebări ridică Sfântul Ioan Gură de Aur legat de venirea acestor magi. Tot el ne arată că putem găsi dezlegare la aceste nedumeriri din cuvintele Evangheliei, începând cu arătarea stelei pe cer în părţile Persiei odată cu naşterea Domnului nostru Iisus Hristos.
Iubiţi fraţi creştini,
Fiind preocupat de această problemă a stelei care i-a călăuzit pe magii de la Răsărit, Sfântul Ioan Gură de Aur precizează că steaua a fost o putere nevăzută: „n-a fost una din stelele cele multe, dar, mai bine spus, n-a fost nici stea, ci o putere nevăzută, care a luat chip de stea, se vede în primul loc din mersul ei. Nu este, nu este vreo stea care să meargă pe cer cum a mers steaua aceasta; noi vedem că şi soarele şi luna şi toate celelalte stele merg de la răsărit la apus; steaua aceasta, însă, mergea de la miazănoapte la miazăzi, că aşa se află Palestina faţă de Persia” .
Reţinem o primă caracteristică: steaua făcea excepţie, mergea pe bolta cerească de la nord spre sud. Această stea mai avea încă o caracteristică: se deosebea de celelalte pentru că ea nu putea fi observată numai noaptea, ci, spre deosebire de celelalte stele, putea fi observată ziua în amiaza mare , iar razele ei erau mai puternice decât soarele . Nici celelalte stele, nici luceferii, nici luna nu o puteau depăşi în strălucire. O a treia caracteristică este că razele ei erau mai puternice şi aveau o strălucire mai mare decât razele soarelui, lumina mai puternic, deşi soarele dă atâta lumină. Avea această putere pentru că această stea vestea pe Soarele dreptăţii despre care vorbeşte profetul Maleahi în capitolul 3, versetul 20, când profeţeşte despre venirea lui Hristos şi Îl numeşte Soarele dreptăţii, aşa după cum am auzit în troparul Naşterii şi în celelalte cântări.
O altă caracteristică a acestei stele este aceea că apărea şi se ascundea. În momentul în care magii au ajuns în Ierusalim şi au fost primiţi de către Irod, steaua aceea s-a ascuns, iar după ce au plecat de la el, steaua iarăşi s-a arătat „ Iar ei ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra unde era Pruncul” (Mt. 2,9) şi „acest lucru nu poate fi mişcarea firească a unei stele, ci a unei puteri înzestrate cu o raţiune deosebită” . Sfântul Ioan Gură de Aur spune că steaua s-a ascuns pentru ca să fie siliţi să întrebe pe iudei şi să facă tuturor cunoscută naşterea lui Hristos. Zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „că pentru asta s-a ascuns și steaua, ca magii, pierzându-şi călăuza, să fie siliţi să întrebe pe iudei şi să se facă tuturora cunoscută naşterea lui Hristos. După ce au întrebat şi după ce au avut dascăli pe duşmanii lui Hristos, steaua iar s-a arătat. Uită-te cât de minunat se desfăşoară lucrurile! Din mâna stelei îi ia de mână pe magi poporul şi împăratul; iar aceştia îl aduc pe profet ca să-i înveţe cele ce se petreceau în Betleem. Iar mai târziu din mâna profetului îi ia îngerul, care-i învaţă totul. (...) Şi s-a făcut aceasta ca să afle şi de aici că steaua nu era o stea ca toate celelalte, că nici o stea nu merge cum a mers această stea. Şi nu numai că merge, dar mergea înaintea lor, îi trăgea după ea şi-i călăuzea în miezul zilei” .
O altă caracteristică a acestei stele a fost aceea că mergea şi stătea, „nu avea un drum propriu, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, ci mergea când magii trebuiau să meargă; când stăteau ei, stătea şi ea; slujea tuturor celor de trebuinţă” . Însuşi Sfântul Evanghelist Matei spune că steaua mergea înaintea lor şi a venit şi a stat deasupra unde era Pruncul (Mt. 2, 9). Se pare că steaua s-a arătat cu mult înainte de naşterea lui Iisus Hristos, pentru a le atrage atenţia, nu s-a arătat în momentul naşterii, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „steaua trebuie să se fi arătat cu multă vreme înainte de naşterea Pruncului, pentru că magii au trebuit să facă multă vreme pe drum ca să ajungă în Palestina chiar în momentul naşterii; că trebuia să I se închine Lui încă pe când era în scutece. Deci steaua li s-a arătat cu mult mai înainte, pentru a arăta că naşterea Lui este minunată şi neobişnuită. Dacă li s-ar fi arătat în răsărit chiar în momentul în care S-a născut Pruncul în Palestina, magii n-ar mai fi ajuns să-L vadă înfăşat în scutece, deoarece călătoria le lua mult timp. Să nu ne minunăm deloc, deci, dacă Irod a poruncit să fie ucişi pruncii de doi ani şi mai mici; mânia şi teama îl fac să mărească timpul, pentru mai multă siguranţă, ca să nu-i scape nimeni .
De asemeni, această stea este asemănată de Sfântul Ioan Gură de Aur cu stâlpul cel de nor, din pustie, care a călăuzit tabăra evreilor (Ieşire 13, 21-22) .
O altă caracteristică a acestei stele a fost aceea că se deosebea de celelalte datorită felului în care a arătat locul în care s-a născut Pruncul. Zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „că n-a arătat locul rămânând sus pe cer - de altfel nici nu putea să le arate locul de rămânea sus -, ci l-a arătat pogorându-se jos. Ştiţi doar că locul era atât de mic cât putea încăpea o colibă, dar mai bine spus, cât putea încăpea trupul unui prunc; iar o stea obişnuită nu putea să arate un astfel de loc pentru că o stea stă la înălţime foarte mare şi nu poate să arate un loc atât de mic, nici să-l facă cunoscut celor care vor să-l găsească. De lucrul acesta poţi să te încredinţezi uitându-te la lună; deşi este cu mult mai mare decât stelele, totuşi pare că este aproape de toţi locuitorii lumii răspândiţi pe o întindere atât de mare de pământ. Spune-mi, te rog, cum ar fi putut steaua să arate locul aşa de îngust al ieslei şi al colibei de n-ar fi părăsit înălţimea aceea, de nu s-ar fi pogorât jos şi n-ar fi stat chiar deasupra capului Pruncului?” .
În momentul în care au aflat despre loc, totuşi au avut nevoie de stea, ca ea să se coboare. „De aceea, îndată ce au ieşit din Ierusalim s-a arătat steaua şi nu s-a oprit înainte de a ajunge la ieslea naşterii. Minunea a urmat minunii. Amândouă erau pline de minune: şi închinarea magilor şi mergerea stelei înaintea lor; erau îndestulătoare să atragă chiar pe cei cu totul împietriţi la suflet. Dacă magii ar fi spus că au auzit de naşterea Pruncului din gura profeţilor sau că îngerii au vorbit cu ei îndeosebi, n-ar fi fost crezuţi; dar aşa, steaua arătată pe cer a închis gura tuturor, chiar a celor mai neruşinaţi. Mai mult: când steaua a ajuns deasupra Pruncului, steaua s-a oprit. Iar ca o stea, când să se ascundă, când să se arate şi în sfârşit să se oprească după ce iar s-a arătat, înseamnă că era o stea cu o putere mai mare decât a unei stele obişnuite. Asta a întărit şi mai mult credinţa magilor. De aceea s-au şi bucurat. S-au bucurat că au găsit ce căutau; s-au bucurat că au ajuns vestitorii adevărului; s-au bucurat că n-au făcut în zadar atâta cale. Atât de mare le era dorul de Hristos! Și venind steaua s-a oprit chiar deasupra capului Pruncului, arătând că dumnezeiesc este Pruncul. Oprindu-se, steaua i-a făcut să se închine Pruncului, nu ca nişte simpli barbari, ci ca unii dintre cei mai înţelepţi dintre barbari. Vezi ce rost mare a avut steaua? În afară de profeţie şi de interpretarea arhiereilor şi cărturarilor magii au dat atenţie şi stelei” .
După ce steaua a arătat locul Naşterii lui Iisus, după ce s-au bucurat mult magii, aducându-i Pruncului daruri, magilor li se adresează îngerul Domnului, care li se arată şi le spune să părăsească locul acela şi să nu mai treacă pe la Irod. Luând înştiinţare prin vis să nu se mai întoarcă la Irod s-au dus în ţara lor pe altă cale (Mt. 2,12). Iată cum comentează Sfântul Ioan Gură de Aur acest amănunt: „Vezi şi de aici credinţa magilor! Nu s-au revoltat, ci sunt supuşi şi de bună credinţă; nu s-au tulburat şi nici n-au spus în ei înşişi: Dacă Pruncul Acesta este mare şi are vreo putere, pentru ce să fugim şi să plecăm pe ascuns? Pentru ce ne trimite îngerul din oraş ca pe nişte fugari şi surghiuniţi, când noi am venit aici în văzul tuturora cu îndrăznire şi am înfruntat atât popor şi furia împăratului? Magii n-au spus şi nici n-au gândit asta! Da, atunci mai cu seamă crezi, când nu cauţi să afli pricina celor ce ţi se poruncesc, ci simplu împlineşti poruncile” .
Sfântul Ioan Gură de Aur precizează, spre folosul nostru sufletesc: „Că şi magii n-ar fi scăpat de primejdia ce le venea din partea împăratului, dacă n-ar fi văzut Pruncul. Înainte de a-L vedea, erau înconjuraţi din toate părţile de frică, de primejdii, de tulburări; după ce I s-au închinat, linişte şi siguranţă! Acum nu-i mai primeşte steaua, ci îngerul, că, prin închinare ajungând preoţi, I-au adus şi daruri” .
Tot Sfântul Ioan Gură de Aur este acela care i-a numit pe aceşti magi strămoşi ai Bisericii, pentru că ei l-au propovăduit pe Hristos şi nu I s-au închinat ca unui simplu om, fapt arătat din darurile atât de bogate aduse lui Hristos pe când era încă prunc. Trebuie să precizăm că magii, aflând o Mamă săracă şi un Prunc născut în iesle în peştera din Betleem, constatăm că ei n-au venit ca la un simplu om, ci au venit ca la Dumnezeu. Ei nu i-au adus pruncului Iisus daruri aşa după cum era obiceiul în legea iudaică, nu i-au adus spre jertfă viţei sau miei, ci i-au adus daruri despre care Sfântul Ioan Gură de Aur zice că se apropie de filosofia Bisericii noastre – aur, smirnă şi tămâie ce înseamnă credinţă, ascultare şi dragoste .
Iubiţi fraţi creştini,
Aşa după cum magii au fost călăuziţi de stea, şi noi să ne lăsăm călăuziţi de către Hristos Soarele dreptății, care ne-a adus nouă răscumpărarea. Hristos S-a născut și a venit ca să cheme pe păcătoși la pocăință. El a zis: n-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință (Mt. 9,13).
Iisus Hristos născut smerit din Fecioara Maria a venit ca un Răscumpărător pentru neamul omenesc. Răscumpărarea Lui înseamnă mântuirea. Tuturor celor care s-au născut înainte de a veni Iisus Hristos le-a rânduit ca mântuirea să le vină prin credința pe care au arătat-o față de Mesia Cel făgăduit, însă această mântuire nu a fost posibilă decât după venirea Lui. Iar celor care s-au născut în legea harului le este rânduit a se mântui prin credința în Răscumpărătorul.
Să urmăm pe Domnul Hristos, împlinind cuvântul Evangheliei Sale, poruncile şi ascultându-L, după cum a spus Dumnezeu Tatăl „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”(Matei 17,5).
Prin această ascultare faţă de Dumnezeu-Tatăl, a Fiului, s-a realizat împăcarea noastră cu Dumnezeu. Iisus Hristos „s-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume” (Fil. 2,9-10).
Nu numai de Dumnezeu Tatăl a arătat Iisus Hristos o ascultare desăvârşită (Ioan 16,28; Evrei 10,7), ci şi faţă de părinţii Săi, Fecioara Maria şi Dreptul Iosif: „Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus” (Lc. 2,51).
Model de ascultare găsim şi la Sfânta Fecioară Maria, care a spus: „Iată roaba Domnului, Fie mie după cuvântul Tău” (Lc. 1,38).
Din cele arătate mai sus ne dăm seama că avem de-a face cu o ascultare necesară, o ascultare în sens de poruncă, care este o îndatorire a tuturor creştinilor.
În „Tâlcuirea evangheliilor şi cazaniilor de peste an” citim: „Când ascultarea a lipsit, s-a clătinat cerul; când ea a fugit, s-a închis raiul; când s-a ascuns omul, a intrat în adâncul ticăloşiilor; când ea împărăţeşte atunci sporesc ţările, oraşele, satele, casele şi mulţimea oamenilor. Păzind oamenii legile lui Dumnezeu, se fac prieteni şi fii ai Lui şi se înalţă în slava din care au căzut. Neascultarea lui Adam a făcut pe toţi oamenii păcătoşi. Ascultarea lui Iisus Hristos a făcut pe toţi cei care-L ascultă şi cred în El drepţi şi sfinţi. Mândria însă ne scoate din aşezarea noastră, din rândurile de ascultători şi ne face judecători celor mai mari ai noştri. Mândria este mama nesupunerii, iar smerenia este izvorul ascultării ” .
De asemenea Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă: „Să ascultăm cu o vie atenţie divinele învăţături şi ne vom scăpa, dacă nu dintr-o dată, cel puţin încetul cu încetul de preocupările veacului ”.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să împlinim cuvântul descoperit și revelat nouă, pentru a avea parte de viață veșnică.
Hristos Se naște, slăviți-L!
Amin.
EPISCOPUL SEVERINULUI ŞI STRAHIEI