Membrii echipei de filmare s-au întâlnit cu viticulorii din această localitate cu ocazia binecuvântării culturilor cu viță de vie. Această tradiție veche de sute de ani a fost întreruptă în perioada comunistă și a fost reînviată de un grup de viticultori din zonă, care anul acesta, pe 14 februarie, a ajuns la cea de-a 20-a ediție.
Preotul din localitate sfințește cramele și vinul păstrat în acestea, apoi sfințește via și binecuvintează prima tăiere de viță-de-vie. La ceremonie se stropește cu vin un colac, care este tăiat în două de către preot: o jumătate o primește gazda de anul acesta a evenimetului, iar cealaltă jumătate gazda de anul viitor.
Urmează o masă la care participă toți cei prezenți.
Sfântul Trifon este sărbătorit la începutul lunii februarie, fiind considerat de creștinii ortodocși drept ocrotitor al grădinilor, al livezilor și al păsărilor.
În ziua pomenirii Sfântului Trifon, se practicau o serie de ritualuri, cu scopul de a asigura protecția și fertilitatea livezilor de pomi fructiferi și a viilor.
Proiectul RORS-26 Inheritances at the Danube Cross-border este implementat prin Programul INTERREG-IPA de Cooperare Transfrontalieră RomâniaSerbia, program finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare (IPA II) şi cofinanţat de statele partenere în program, derulat de Episcopia Severinului și Strehaiei în parteneriat cu Primăria Kladovo (Districtul Borski, Serbia), Primăria Broșteni (județul Mehedinți, România) și Asociația „Fiii Lupșei” (județul Mehedinți, România).
Elena Cercega – Responsabil PR