Imprimă această pagină
Vineri, 23 Octombrie 2020 10:18

Suită de slujiri arhiereşti în perioada 24-27 octombrie

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sâmbătă, 24 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl serbează pe Sfântul Mare Mucenic Areta, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, oficiază Sfânta Liturghie la mănăstirea Vodița. În cadrul slujbei euharistice, tânărul teolog Pădureanu Daniel va fi hirotonit întru diacon.

În duminica a XXIII -a după Rusalii,  ierarhul mehedinţenilor va săvârşi Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Drobeta Turnu-Severin.

Şi în cadrul acestei Liturghii va fi săvârşită Taina Hirotoniei întru diacon a tânărului Smărăndoiu Georgian.

Marele praznic al Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir îl va găsi pe Preasfinţitul Nicodim slujind Sfânta Liturghie în biserica parohiei Devesel, unde părintele diacon Pădureanu Daniel va fi hirotonit preot pe seama acestei parohii.

Marţi, 27 octombrie, de praznicul Sfântului Dimitrie Basarabov, Preasfinţitul Nicodim va sluji Sfânta Liturghie la Parohia Cujmir, unde va hirotoni preot pe diaconul Smărăndoiu Georgian pe seama parohiei Cujmir I.

Preasfinția Sa va fi înconjurat la slujbele euharistice de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile muzicale vor fi date de membri grupurilor psaltice de la Catedrala Episcopală.

Citit 1223 ori Ultima modificare Duminică, 25 Octombrie 2020 22:49