Luni, 29 Ianuarie 2018 01:41

Zi de aleasă încărcătura emoțională pentru credincioșii parohiei Sfântul Ioan Botezătorul-Grecescu

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În prima Duminică a Triodului, a Vameșului și a Fariseului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei a slujit la biserica Sfântul Ioan Botezătorul-Grecescu, din municipiul Drobeta-Turnu-Severin. În cadrul Sfintei Liturghii, o pagină din istoria acestei minunate biserici a luat sfârșit , prin pensionarea Preacucernicul Părinte Paroh Jan Megan, căruia Preasfințitul i-a acordat titulatura de iconom-stavrofor, pentru întreaga sa activitate, în fruntea acestei parohii.

Tot în cadrul Sfintei Liturghii a fost instalat noul preot slujitor, în persoana Preacucernicului Părinte Cristian-Ionuț Raicu, dar și noul preot paroh, coleg de slujire al părintelui Jan Megan, Părintele Georgică Negrescu, slujitor la această sfântă biserică. Răspunsurile la strană au fost asigurate de către psalții Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu-Severin.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Jan Megan a ținut să mulțumească tuturor celor prezenți și nu în ultimul rând Preasfințitului Părinte Nicodim pentru cinstea și încrederea pe care i-a acordat-o în cei 35 de ani, în calitate de preot paroh la această biserică, de un vechi renume pentru Cetatea Severinului. Biserica Grecescu este ctitorie din 1868, a familiei de boieri Ioan si Ioana Grecescu, care au ridicat şi spitalul din apropiere, cunoscut sub acelaşi nume. La realizarea proiectului, Carol I a angajat arhitectul capitalei, biserica ridicându-se după stilul celei domneşti de la Curtea de Argeş.

Valoarea şi frumuseţea acestui locaş religios sunt date şi de pictura interioară (stil neoclasic), creaţie a pictorului român Gheorghe Tătărescu (1872). Biserica a fost sfinţită în 1875, iar în 1884 a devenit catedrală ortodoxă a orasului Tr. Severin. Cu râvnă şi pricepere s-au aplecat asupra acestei opere de artă religioasă doi profesori de desen din Turnu Severin, spălând pictura (în 1898 Alexandru Răsmeriţă iar în 1908 Theodor Zarnea). Acoperişul bisericii a fost făcut iniţial din tablă de aramă dar a fost smuls de germani în 1917. Cel de azi datează din 1920.

Foto: Aurel-Marian-Augustin Gherghinescu

 

Citit 56 ori Ultima modificare Luni, 29 Ianuarie 2018 02:09

Cele mai citite articole

construimcatedrala.ro

« Februarie 2018 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28        
 


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube