Imprimă această pagină
Vineri, 18 Ianuarie 2019 00:12

Poliţiștii de frontieră din cadrul serviciului teritorial județean Mehedinți au făcut bilanțul activităților pe anul 2018

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliștii de frontieră din cadrul serviciului teritorial județean Mehedinți au tras linie și au făcut bilanțul activităților pe anul 2018. Și în această perioadă cele mai des întâlnite infracțiuni au fot cele care țin de micul trafic la frontieră cu produse neaccizabile provenite în special din Republica Serbia.

Cu acestă ocazie, în prezenţa prefectului judetului Mehedinti şi a reprezentanţilor altor instituţii, printre care s-a regăsit şi Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, au fost prezentate rezultatele obţinute de structurile Poliţiei de Frontieră din judetul Mehedinti pe parcursul anului 2018.

În anul 2018, poliţiştii de frontieră mehedinţeni au organizat peste 804 acţiuni pentru combaterea fenomenului infracţionalităţii transfrontaliere, se arată în bilanţul activităţii pe anul trecut al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi. Au fost înregistrate 283 infracţiuni, cele mai multe fiind cele de fals şi uz de fals în înscrisuri şi documente, infracţiuni de contrabandă şi fraude vamale. Au fost sancţionate contravenţional 955 persoane, valoarea aplicată a acestor sancţiuni ridicându-se la 214.300 de lei. Tot în această perioadă, în urma controlului specific de frontieră au fost descoperite: 66.046 pachete ţigări în valoare de 792.552 lei, 1.292 litri alcool în valoare de 38.650 lei, 7 autovehicule în valoare de 159.500 lei, 7.068 petarde în valoare de 12.500 lei, 1.075 articole îmbrăcăminte şi încălţăminte în valoare de 23.000 lei, 5 ambarcaţii în valoare de 10.600 lei.

Citit 3727 ori

Galerie de imagini