Marți, 15 Mai 2018 15:43

Mănăstirea mehedințeană Coșuștea-Crivelnic și-a serbat hramul

Scris de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Marți, 15 mai 2018, când Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, mănăstirea mehedințeană Coşuştea – Crivelnic și-a serbat hramul.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, răspunsurile liturgice fiind date de protopsalții Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin. 

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nicodim a acordat titulatura de arhimandrit părintelui protosinghel Calinic Drăghici, exarhul mănăstirilor din episcopia noastră și duhovnicul mănăstirii Coșuștea-Crivelnic și a fost instalată noua ștareță a acestei mănăstiri, în persoana maicii Valentina Pintilie, viețuitoare la mănăstirea Sfânta Ana-Orșova, timp de aproape șaisprezece ani.

Vechea mănăstire Coșuștea – Crivelnic și-a început activitatea în timpul Sfântului Nicodim de la Tismana, care a stat o perioada în zona Ilovățului. Prima atestare documentară datează din anul 1493. A funcționat până în secolul al XVIII-lea, când apare consemnată în Catagrafiile Mânăstirilor Oltene în rândul „capelelor” cu denumirea de ,,Sfânta Mânăstire Crivelnicul”.

În temeiul prevederilor statutare, Consiliul Eparhial al Episcopiei Severinului și Strehaiei, în ședința de lucru din data de 22 aprilie 2005, a dezbătut și aprobat reînființarea mănăstirii Coșuștea Crivelnic, iar Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, în ședința din data de 5 iulie 2005, a aprobat reînființarea acestei mănăstiri cu hramul ,,Cuviosul Pahomie cel Mare” (15 mai), în cadrul Protoieriei Baia de Aramă.

Prin redeschiderea acestei vetre monahale în locurile pitorești pe unde a trecut Sfântul Nicodim de la Tismana se va construi un centru de spiritualitate și de întărire a activității misionare

Foto-reporter: Aurel-Marian-Augustin Gherghinescu

Citit 242 ori Ultima modificare Marți, 15 Mai 2018 16:02

Cele mai citite articole

construimcatedrala.ro

« Mai 2018 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      
 


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube