Miercuri, 23 Mai 2018 22:11

Ciumarca - sărbătoarea mehedinţenilor

Scris de
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Vineri, 25 mai, credincioşii din comuna mehedinţeană Godeanu prăznuiesc Ciumarca, o sărbătoare lăsată de însuşi Sfântul Nicodim de la Tismana, ocrotitorul Olteniei.

La ora 08.30 se va începe cu săvârşirea Sfântei Liturghii de un sobor de ierarhi, invitaţi ai Preasfinţitului Nicodim, pe un podium special amenajat pe Dealul Chiciora din satul Godeanu. La sfârşitul Sfintei Liturghii, ierarhii vor citi pentru cei prezenţi rugăciuni pentru dezlegare de păcate, ferire de boli şi îndepărtarea duhurilor necurate.

Răspunsurile stranei vor fi date de către corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, condus de către Pr. Iulian Pruiu.

Ciumarca reprezintă o zi specială de post şi rugăciune ce se ţine pentru ca Dumnezeu să ferească pe locuitorii acestor meleaguri de boli molipsitoare. Aceasta a fost instituită de Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, care ajungând în satele Mehedinţiului a constatat că acestea erau bântuite de ciumă, o boală molipsitoare foarte periculoasă care a secerat multe vieţi de oameni şi animale. Sfântul mergea prin sate în zilele de vineri, făcea rugăciuni împreună cu toţi locuitorii ca molima să ia sfârşit.

Rânduiala se păstrează şi astăzi. Astfel, fiecare sat de deal şi de munte din Mehedinţi ţine această sărbătoare denumită ciumarca, la data stabilită pentru fiecare zonă.

Informăm pe credincioşii doritori să participe la această sărbătoare, că satul Godeanu se află situat la o distanţă de 30 de km de municipiul Dr.Tr. Severin. Se ajunge urmând Drumul Naţional 67 până în localitatea Malovăţ, apoi se continuă pe Drumul Judeţean 670 trecând prin localităţile Bârda-Bobaiţa- Bâlvăneşti spre Baia de Aramă.

Ca în timpul Sfântului Nicodim, se cuvine să fim uniţi în rugăciunea obştească în timpul Sfintei Liturghii, pentru ca Dumnezeu să reverse harul Său şi astfel, locul întristărilor şi neputinţelor să fie luat de bucurii duhovniceşti şi sănătate.

Citit 227 ori

Cele mai citite articole

construimcatedrala.ro

« Iunie 2018 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  
 


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube