Duminică, 04 Noiembrie 2018 15:15

A fost sfințită pictura Bisericii Sfântul Ilie Tesviteanul din Drobeta Turnu Severin

Scris de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Duminică 4 noiembrie 2018 la Biserica Sfântul Ilie Tesviteanul din cartierul Crihala a avut loc un eveniment deosebit – sfinţirea picturii care împodobeşte maiestuos sfânta biserică.

 

Slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de Preasfinţitul Părinte Nicodim împreună cu soborul de preoţi slujitori ai acestei biserici, dar și un număr impresionant de preoţi veniti din imprejurimi şi din parohii mai îndepărtate.

Răspunsurile liturgice au fost date în manieră psaltică de către membrii Grupului psaltic “Sfântul Gheorghe” de la Catedrala Episcopală.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Nicodim a tâlcuit pericopa evanghelică a Duminicii a XXII-a după Rusalii și a pus la inimile celor prezenți cuvânt de învățătură.

Pentru deosebita contributie la realizarea lucrarilor de pictură și înfrumusețare a bisericii Părintele Gheorghe Ghinea parohul acestei biserici, precum și alți doi slujitori la această biserică, Părintele Stelian Alin Dumitru și părintele Haralambie Iovănel, au fost ridicați la rangul de Iconom Stavrofor.

Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” se află în partea de vest a Severinului. Lângă paraclisul provizoriu s-a construit o nouă biserică, a cărei piatră de temelie a fost pusă în 1991. Lucrările, începute în 1992, au fost întrerupte o perioadă, fiind reluate în anul 1998. Sfântul lăcaş este proiectat în stilul neobizantin, cu o suprafaţă de 500 metri pătraţi. Slujba de sfințire a avut loc în data de 20 iulie 2014, în ziua hramului.

Minunata pictură bizantină a fost realizată între anii 2013-2018 de maeştrii Eugen şi Florica Papici, iar banii necesari au fost obţinuţi de la Secretariatul de Stat pentru Culte, autorităţile locale şi donaţiile credincioşilor.

Parohia este prezentă şi în spaţiul virtual, având o pagină de prezentare pe internet, unde credincioşii au acces la informaţii utile despre biblioteca parohială, programul liturgic, părinţii slujitori sau ierarhul locului.

Citit 626 ori Ultima modificare Luni, 05 Noiembrie 2018 09:21

Media

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

« Noiembrie 2018 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    
 


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube