Imprimă această pagină
Joi, 19 Aprilie 2018 15:01

Simpozion în memoria lui Mircea cel Bătrân

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Palatul Culturii “Teodor Costescu” găzduieşte, în perioada 19-20 aprilie, simpozionul “Mircea cel Mare – simbol al unităţii de credinţă şi de neam”, organizat de Episcopia Severinului şi Strehaiei în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Craiova.Palatul Culturii “Teodor Costescu” găzduieşte, în perioada 19-20 aprilie, simpozionul “Mircea cel Mare – simbol al unităţii de credinţă şi de neam”, organizat de Episcopia Severinului şi Strehaiei în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Craiova.

Deschiderea simpozionului a avut loc joi, la ora 10,00, cu o slujbă de pomenire a Voievodului Mircea cel Mare şi cuvântul de întâmpinare al Preasfinţitului Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei

“La acest simpozion dedicat Voievodului Mircea cel Mare, ne aducem aminte şi-l pomenim pentru tot ceea ce a făcut pentru ţara românească, pentru ţara Basarabilor. Este de datoria noastră, oameni de cultură, istorici, oameni ai Bisericii, specialişti în istoria bisericii să ne aplecăm cu recunoştinţă, să analizăm personalitatea Marelui Voievod, dar şi vremurile în care el s-a străduit ca ţara românească să aibă cea mai mare întindere (…)”
Simpozionul a cuprins comunicări ştiinţifice susţinute de ierarhi, profesori şi cercetători, printre care menţionăm pe PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei cu lucrarea “Viaţa bisericească în timpul domnitorului Mircea cel Mare”, Preasfinţitul Lucian – "Mircea cel Bătrân – domn al Banatului de Severin", cercet. şt. I prof. dr. Tudor Nedelcea de la Institutul de Cercetări Socio-Umane C.S. Nicolăescu Plopşor din Craiova – "Muzica în timpul lui Mircea cel Mare", prof. univ. dr. Dan Zamfirescu, membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România – "Îndârjirea în eroare", pr. conf. univ. dr. Octavian Moşin de la Universitatea de Stat din Moldova – "Mircea cel Bătrân în conştiinţa basarabenilor". 
Lucrările s-au desfăşurat în Sala „Grigore Cerchez” a Palatului Culturii  „Teodor Costescu”. Aceste comunicări pe secţiuni se desfăşoară şi vineri, 20 aprilie.

 

Citit 5391 ori

Galerie de imagini