Episcopia Severinului și Strehaiei - Joi, 01 Martie 2018

Ca în fiecare an la 1 martie, sfânta mănăstire Topolniţa îsi primeste pelerinii. Numeroşi creştini din localităţile învecinate vin în aceasta zi pentru a lua apă sfinţită şi pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de părintele episcop Nicodim. Din soborul ce a slujit la Sfânta Liturghie au facut parte prea cuviosul părinte Arhimandrit Pavel Nicolăescu stareţul Sfintei Mănăstiri Topolniţa, părintele consilier Adrian-Antonie Olarean și părinți slujitori ai Sfintei Manastiri Topolnița.  Slujba a fost oficiată în biserica veche a mănăstirii, iar atmosfera de rugăciune a fost întregită o parte din protopsalţii Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin ce au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie a darurilor mai înainte Sfințite.

Publicat în Stiri religioase

În ziua de 1 martie 2018, la Reședința patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa Domnul Oleksandr Bankov, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ucrainei în România. 

Publicat în Comunicate

În duminica a II-a din post închinată Sfântului Grigore Palama, zi de înălţare duhovnicească spre lumina Taborică pentru creştinii ortodocşi, la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin slujeşte Chiriarhul locului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

Publicat în Stiri religioase

Prilej de bucurie duhovnicească pentru obştea Mănăstirii Cârjei. Sâmbătă, 3 martie, mănăstirea de va primi oaspeți dragi, în mijlocul obștii de viețuitori ai sfântului aşezământ monahal poposind Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Ierarhul va oficia Slujba Sfintei Liturghii alături de un sobor de preoți și diaconi.

Publicat în Stiri religioase

Întrucât Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, 28 februarie 2018, noi avertizări cod galben şi cod portocaliu de viscol, ger şi ninsori abundente, mai ales în sud-estul ţării, după ce, în zilele precedente, mai multe comunităţi rurale au fost sever afectate, Patriarhia Română face un insistent apel către Centrele eparhiale, clerul şi credincioşii parohiilor din zonele respective să ofere sprijin concret familiilor sărmane şi persoanelor vârstnice care au nevoie de ajutor.

Publicat în Comunicate

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2018 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube