Sâmbătă, 24 Noiembrie 2018 15:45

Mesajul Patriarhului Daniel la Ședința Solemnă a Sf. Sinod

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Sala Sinodală, Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, 24 noiembrie 2018.

Sanctitatea Voastră,

În numele membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, vă urăm Bine aţi venit! la această şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii noastre.

Şi cu acest prilej binecuvântat, dorim să ne exprimăm aprecierea pentru buna cooperare dintre Patriarhia Ecumenică şi Biserica Ortodoxă Română, atât în cadrul pregătirii şi a lucrărilor propriu-zise ale Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta, cât şi la alte întruniri internaționale interortodoxe şi intercreştine.

În acelaşi timp, dorim să vă mulţumim, din nou, pentru faptul că la Istanbul avem o Comunitate ortodoxă română care beneficiază de biserica Sfânta Muceniţă Paraschevi, oferită, cu atâta bunăvoinţă, de Sanctitatea Voastră.

De asemenea, apreciem eforturile Sanctităţii Voastre de a promova, în contextul lumii de astăzi, atât libertatea administrativă a Bisericilor Ortodoxe Autocefale, cât şi sinodalitatea şi comuniunea panortodoxă, unind libertatea cu responsabilitatea, spre binele Bisericii lui Hristos. De altfel, în răstimpul celor aproape trei decenii de la schimbările politice şi sociale din ţara noastră, începând cu 1989, poporul român a resimţit această necesitate de manifestare a comuniunii izvorâtă din simţul libertăţii redobândite şi datoria responsabilităţii asumate.

În lumina comuniunii fraterne şi a coresponsabilității pastorale pentru binele Ortodoxiei întregi, ne rugăm lui Dumnezeu să reverse darurile Sale cele bogate peste Sanctitatea Voastră şi să vă întărească şi de acum înainte pentru a fi un harnic misionar-binevestitor şi un neobosit promotor al unităţii Ortodoxiei contemporane, într-o lume tot mai secularizată, fragmentată şi agitată.

Cu aceste gânduri de înaltă preţuire, vă salutăm frăţeşte încă odată, Sanctitatea Voastră, în această Sală Sinodală istorică a Bisericii noastre Ortodoxe Române.

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: basilica.ro

Citit 69 ori Ultima modificare Sâmbătă, 24 Noiembrie 2018 16:19

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

« Decembrie 2018 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
 


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube