Încă de la ora 23:00, drept-slăvitorii creştini severineni s-au adunat pe esplanada din faţa Catedralei Episcopale pentru a primi Sfânta Lumină venită de la Ierusalim și pentru a-şi ura la momentul potrivit „Hristos a înviat!” şi a se ruga alături de slujitorii Bisericii în noaptea sfântă.
Lumina pascală a fost oferită credincioşilor de către Preasfințitul Părinte Nicodim care după săvârsirea slujbei Învierii a dat citire Pastoralei de Paşti.
După aceste momente petrecute în duh de rugăciune în pridvor, soborul slujitorilor a continuat în interiorul Catedralei cu slujba Utreniei Învierii și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, iar credincioşii au petrecut câteva ceasuri în bucuria pascală, împărtăşindu-se la chemarea preoţilor din Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos Cel Înviat.
Ambianţa duhovnicească a fost întreţinută de minunatele cântări bisericeşti interpretate de către protopsalţii Catedralei episcopale.
La Sfânta Liturghie, în timp ce la strană se cânta Axionul ”Îngerul a strigat”, Părintele Episcop a citit rugăciunea de sfinţire a Paştilor dinainte pregătite, tăiate după obicei în bucăţi mici şi puse în vase curate peste care s-a turnat vin.
După săvârșirea slujbei pascale, părintele paroh Claudiu Crăciun a invitat credincioșii să participe la praznicul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, hramul Catedralei Severinene, ce avea loc joi în Săptămâna Luminată.
Slujba Sfintelor Paști a fost transmisă și în direct, pe calea undelor şi pe internet, de către postul de radio "Lumina" al Episcopiei Severinului şi Strehaiei pe frecvenţa 90,4 FM.